Întreaga planetă se confruntă cu o criză medicală fără precedent după ce noul coronavirus a făcut atâtea și atâtea victime la nivel mondial. Încă nu a fost descoperit uin vaccin-minune care să contracareze ”asediul” COVID-19, iar specialiștii ne avertizează că asta poate dura un timp îndelungat, fiind necesare teste care să confirme, în proporție de 100%, că antidotul respectiv nu ar avea și efecte negative asupra oamenilor.
Până atunci, fiecare țară afectată încearcă să ia măsuri de precauție, impunând prin lege distanțarea socială și încercând să-i determine pe oameni să fie responsabili într-o asemenea perioadă de criză. Firește, una dintre întrebările puse frecvent este aceea referitoare la durata crizei COVID-19, numai că totul se rezumă, deocamdată, la presupuneri și la speranțe. Sunt țări care află pe o curbă ascendentă a cazurilor de infectate, în vreme ce China sau Coreea de Sud raportează deja infecții mai puține. Dar informațiile alarmante vin din multe colțuri ale lumii, iar medicii luptă, permanent, pentru a salva viața celor infectați.
(CITEȘTE ȘI: MARE ATENȚIE, ROMÂNI! COVID-19 A SUFERIT MUTAȚII. BOALA POATE REZISTA ÎN ORGANISM PÂNĂ LA 49 DE ZILE)
Psihologul Mădălina Groșeanu a lucrat, mulți ani, în industria textilă. Este pasionată și de astrologie și, din punctul său de vedere, era foarte greu ca cineva să prevadă această criză a croronavirusului. Dar, la nivel astrologic, anul 2020 se anunța a fi unul complicat.
”Am putut să prevedem că se va întâmpla ceva absolut deosebit în anul 2020, dar strict legat de Coronavirus nu poți să prevezi. De ce am putut să prevedem? Foarte mulți dintre noi vorbim de chestia asta din toamna lui 2018. Din toamna lui 2018 toți așteptăm acest moment”, spune Mădălina Groșeanu, potrivit life.ro.
(NU RATA: ȘEFUL SECȚIEI DE CARDIOLOGIE DE LA SPITALUL MILITAR, INFECTAT CU CORONAVIRUS)
Mădălina Groșeanu spune că pagube vor exista, inevitabil, ele fiind mai mari sau mai mici, în funcție de evoluția evenimentelor și de reacțiile tuturor. La nivel astrologic, România s-ar afla într-o poziție privilegiată față de alte state, consideră astrologul. Însă nu trebuie să lipseacă autodisciplina, iar ”lecția de maturizare” trebuie înțeleasă.
”Această zguduire (n.red. – criza coronavirusului) poate să producă pagube mai mari sau mai mici. De reușit până la urmă reușim, dar cu ele nu e de glumit. Condensarea lor e cumva o formă prin care ne anunță: „acum nu mai ai de ales!”. Diferența este că putem să o facem cu niște pagube mai mici sau mai mari. (…) Pentru faptul că avem totuși o conjunctură ușor mai pozitivă ca țară decât restul statelor, în contextul în care la nivel de individ ne înțelegem lecția de maturizare și responsabilizare – de la a sta acasă, până la a avea o autodisciplină și până la a ne implica social – atunci categoric vom reuși. Dacă la nivel de individ nu facem asta, se va întâmpla oricum până la urmă răul, dar costurile vor fi mult mai mari. Iar dacă facem asta, împreună vom putea scurta perioada. Perioada în care suntem constrânși să facem asta este până pe la începutul lui mai”, declară Mădălina Groșeanu.
(VEZI ȘI AICI: FEMEIE INFECTATĂ CU CORONAVIRUS, MESAJ SFÂȘIETOR DIN SPITAL: ”DACĂ S-AR OFERI CINEVA SĂ MĂ OMOARE, AȘ ACCEPTA”)